Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV din data de 19.08.2022

În ultimele 24 ore, polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Iași și au întreprins activități în domeniile:

– asigurarea ordinii și siguranței publice;

– fluidizarea traficului rutier și pietonal;

– disciplina în construcții;

– protecția mediului;

– pază și control acces în clădiri de utilitate publică.

Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 26 solicitări telefonice primite de la cetățenii municipiului, autorități publice locale sau centrale sau persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiu.

În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate la Dispeceratul Poliției Locale Iași, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 149 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 75 procese-verbale, sancțiunile fiind aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 25.295 lei.

Astfel:

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 13 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), iar faptele constatate și sancționate contravențional de către polițiștii locali au fost: pentru consum de alcool, apelare la mila trecătorilor, adresare de injurii și expresii jignitoare la adresa cetățenilor sau organelor de ordine publică ș.a.. Dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 100 lei, întrucât a fost depistat pe str. Bacinschi în timp ce consuma băuturi alcoolice;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 500 lei, întrucât a fost depistat în zona Baza 3 în timp ce consuma băuturi alcoolice și tulbura liniștea locuitorilor din zonă prin strigăte și larmă;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 200 lei, întrucât a fost depistat pe Esplanada Nicolina în timp ce tulbura liniștea locuitorilor din zonă prin strigăte și larmă;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale unui bărbat, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 500 lei, întrucât a fost depistat consumând semințe pe str. Tătărași, iar la solicitarea justificată a polițiștilor locali de a se legitima, acesta a refuzat să prezinte un act de identitate sau să ofere informații care să conducă la stabilirea identității sale.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor  rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 32 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R), printre faptele sancționate contravențional se numără:

  • 8 fapte ce au vizat accesul interzis;
  • 10 fapte privind staționarea interzisă;
  • 14 fapte privind oprirea interzisă.

În acest context, au fost ridicate și un număr de 6 autovehicule care staționau neregulamentar.

Acțiunile polițiștilor locali – cu atribuții pe linie rutieră – au vizat autovehiculele oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și pe trotuare.

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 29 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași. Polițiștilor locali au aplicat sancțiuni contravenționale pentru fapte de comerț ambulant neautorizat, extinderea spațiului închiriat/autorizat pentru activitate, consum de băuturi alcoolice în parcuri  ș.a.

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 1 proces-verbal de constatare a contravenției.

Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au verificat un număr de 12 șantiere cu privire la respectarea măsurilor asumate prin Planul de Prevenire și Reducere a Poluării pe Șantier, precum și respectarea programului de odihnă, prevăzut în Legea nr. 61/1991.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au verificat situația de fapt în cazul a 7 sesizări de  la cetățeni, au verificat 9 autorizații de construire și au înmânat 9 notificări pentru verificarea legalității construcțiilor.

 

Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047, disponibile 24/24 ore.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 15.02.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 21.03.2022

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 04.03.2021

PC DATA PC DATA
Sari la conținut