Buletin informativ

Buletin informativ din data de 20.01.2021

             În ziua de 19.01.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

            Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zonele de îmbarcare/debarcare în mijloacele de transport în comun pentru a se asigura în mod corespunzător. Totodată, s-a acționat și în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.

             Polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața.

              Datorită temperaturilor scăzute, începând cu seara zilei de 16 ianuarie 2021, echipe mixte alcătuite din polițiști locali, voluntari din cadrul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași, asistenți sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială – Primăria Municipiului Iași, lucrători din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, precum și personal medical din cadrul SMURD Iași, desfășoară  activități de identificare a persoanelor fără adăpost pentru a fi conduse la Centrul temporar de cazare unde li s-au acordat condiții de igienă, hrană caldă, testarea pentru determinarea infectării cu virusul SARS-COV-2, masa caldă și consiliere.

            Evidența numărului persoanelor cazate în Centrul Temporar de Cazare;

  • 16 ianuarie 2021 – 22 persoane;
  • 17 ianuarie 2021 – 35 persoane;
  • 18 ianuarie 2021- 31 persoane;
  • 19 ianuarie 2021 – 34 persoane.

               Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 14 adrese, prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la un număr de 2 adrese și au fost aplanate un număr de 6 conflicte.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 217 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 97 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 19.910 lei.

                Astfel au fost întocmite:

  • 11 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 45 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 3 proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 22 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 16 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

                 Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.000 lei, numitului D.U., întrucât fost depistat în incinta Fabricii de țigarete în timp ce incinera mai multe discuri de cablu și cauciuc.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 600 lei, numitului M.I., întrucât a provocat și a participat la scandal cu numitul M.R., iar la apariția patrulei de poliție locală, acesta a proferat injurii și expresii jignitoare.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, numitului S.L., întrucât a abandonat pe domeniul public un autoturism.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.000 lei, unei societăți, întrucât a amplasat un banner de împrejmuire a unui imobil, fără a deține aviz de publicitate temporară emis de către Primăria Municipiului Iași.

Informatii de interes

BULETIN INFORMATIV din data de 19.08.2022

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 07.04.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 09.05.2022

PC DATA PC DATA
Sari la conținut