Buletin informativ

BULETIN INFORMATIV din data de 20.09.2022

În ziua de 19 septembrie a.c., polițiștii locali au patrulat pe raza municipiului Iași și au întreprins activități în domeniile:

– asigurarea ordinii și siguranței publice;

– fluidizarea traficului rutier și pietonal;

– disciplina în construcții;

– protecția mediului;

– pază și control acces în clădiri de utilitate publică.

Pe lângă activitățile specifice întreprinse de polițiștii locali, aceștia au intervenit la un număr de 29 solicitări telefonice primite de la cetățenii municipiului, autorități publice locale sau centrale sau persoane juridice care își desfășoară activitatea în municipiu.

În urma verificărilor efectuate în teren pentru stabilirea situației de fapt a celor semnalate la Dispeceratul Poliției Locale Iași, dar și din oficiu, polițiștii locali au legitimat 121 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 42 procese-verbale, sancțiunile fiind aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind 5.635 lei.

Astfel:

Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 13 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), iar faptele constatate și sancționate contravențional de către polițiștii locali au fost: pentru consum de alcool, apelare la mila trecătorilor, adresare de injurii și expresii jignitoare la adresa cetățenilor sau organelor de ordine publică ș.a.. Dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală Călare au aplicat măsurile legale unei femei care a fost depistată în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în timp ce apela la mila trecătorilor. Sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991, cuantumul amenzii: 100 lei
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 au aplicat măsurile legale unui bărbat care a fost depistat într-un mijloc de transport în comun în timp ce profera injurii și expresii jignitoare la adresa călătorilor. Sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991, cuantumul amenzii: 500 lei;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale unui bărbat care a fost depistat în Parcul Șahiștilor – Podu Roș în timp ce profera injurii și expresii jignitoare la adresa altui bărbat. Sancțiunea contravențională a fost aplicată conform Legii nr. 61/1991, cuantumul amenzii: 300 lei.

Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor  rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 16 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 (R) printre faptele sancționate contravențional se numără:

  • 4 fapte ce au vizat accesul interzis;
  • 5 fapte privind staționarea interzisă;
  • 7 fapte privind oprirea interzisă.

Pentru efectuarea de lucrări tehnico-edilitare, au fost relocate un număr de 2 autoturisme și au fost ridicate 6 autovehicule care staționau neregulamentar.

Acțiunile polițiștilor locali – cu atribuții pe linie rutieră – au vizat autovehiculele oprite/staționate în intersecții, pe trecerile de pietoni și pe trotuare.

În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 9 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași. Polițiștilor locali au aplicat sancțiuni contravenționale pentru fapte de comerț ambulant neautorizat, extinderea spațiului închiriat/autorizat pentru activitate, consum de băuturi alcoolice în parcuri  ș.a.

La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit 4 procese-verbale de constatare a contravenției.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au verificat situația de fapt în cazul a 6 sesizări de  la cetățeni, au verificat 11 autorizații de construire, s-au înmânat un număr de 6 notificări și au identificat o construcție fără autorizație de construire.

 

Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai eficientă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047, disponibile 24/24 ore.

Informatii de interes

06 iulie 2023 – Buletin informativ

Conducere

Buletin informativ din data de 21.12.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 21.09.2021

PC DATA PC DATA
Sari la conținut