Buletin informativ

Buletin informativ din data de 22.01.2021

        În perioada 22.01.2021-24.01.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire de fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

         Acțiunile s-au desfășurat, în mod deosebit, în zonele de îmbarcare/debarcare în mijloacele de transport în comun pentru a se asigura în mod corespunzător. Totodată, s-a acționat și în zona piețelor agroalimentare unde s-au produs aglomerări de persoane și vehicule, în mijloacele de transport în comun aparținând C.T.P. Iași, dar și în cartierele Municipiului Iași.

         Polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața.

         Datorita temperaturilor scăzute, începând cu seara zilei de 16 ianuarie 2021, echipe mixte alcătuite din polițiști locali, voluntari din cadrul Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași, asistenți sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială – Primăria Municipiului Iași, lucrători din cadrul Direcției de Sănătate Publică Iași, precum și personal medical din cadrul SMURD Iași, desfășoară  activități de identificare a persoanelor fără adăpost pentru a fi conduse la Centrul temporar de cazare unde li s-au acordat condiții de igienă, hrană caldă, testarea pentru determinarea infectării cu virusul SARS-COV-2, masa caldă și consiliere.

             Evidența numărului persoanelor cazate în Centrul Temporar de Cazare;

  • 16 ianuarie 2021 – 22 persoane;
  • 17 ianuarie 2021 – 35 persoane;
  • 18 ianuarie 2021- 31 persoane;
  • 19 ianuarie 2021 – 34 persoane;
  • 20 ianuarie 2021 – 38 persoane:
  • 21 ianuarie 2021 – 36 persoane;
  • 22 ianuarie 2021 – 26 persoane;
  • 23 ianuarie 2021 – 39 persoane;
  • 24 ianuarie 2021 – 1 persoană.

          Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 47 adrese, prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la un număr de 37 adrese și au fost aplanate un număr de 21 conflicte.

          În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 695 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 241 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 46.930 lei.

          Astfel au fost întocmite:

  • 44 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 2 procese verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
  • 101 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 51 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 44 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
      • 1 faptă de natură penală.

               Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Patrula mixtă, formată din polițist local din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică și polițist din cadrul Secției 2 Poliție – Poliția Municipiului Iași, au depistat o persoană care deținea un plic cu o substanță de culoare verde-oliv, suspectă a fi drog de mare risc. Cercetările cintinuă în cadrul Secției 2 Poliție – Poliția Municipiului Iași.
  2. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului B.A., întrucât a fost depistat în timp ce se deplasa în afara locuinței, în intervalul orar 23.00-05.00, fără a deține declarație pe proprie răspundere și fără a purta mască.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 400 lei, numitului S.I., întrucât a provocat și participat la scandal.
  4. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 2.500 lei, numitului T.R., (în calitate de proprietar al unor loturi de teren), întrucât a permis unor camioane să pătrundă pe carosabil cu roțile murdare.
  5. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 315/2019 privind exceptarea de la plata taxei de parcare în parcările publice cu plată de pe raza Municipiului Iași a mașinilor complet electrice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.500 lei, numitului R.I., întrucât a fost parcat autoturismul proprietate personală pe un loc destinat autovehiculelor electrice, locul fiind semnalizat corespunzător.
  6. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 700 lei, numitului S.D., întrucât a fost depistat în timp ce se deplasa în afara locuinței, fără a purta mască de protecție, iar la solicitarea patrulei de poliție locală de a se legitima, acesta a provocat scandal.
  7. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Pază.Control Acces au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 250 lei, numitului C.A., întrucât a pătruns fără drept în interiorul Căminului Decebal.
  8. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 100 lei, numitului S.I., întrucât a tulburat liniștea locatarilor din Căminul Decebal.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 21.02.2022

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 03.06.2022

PC DATA PC DATA

01.08.2023 – Buletin informativ

Conducere
Sari la conținut