Buletin informativ

Buletin informativ din data de 26.03.2021

               În ziua 25.03.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

              Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, zona piețelor agroalimentare unde frecvent se produc aglomerări de persoane și vehicule.

              Polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața.

               În perioada desfășurării campaniei „Curățenia de primăvară pe arterele din municipiul Iași”, în zilele premergătoare salubrizării carosabilului, polițiștii locali au distribuit fly-ere informaționale atât la scările blocurilor, cât și pe parbrizele autoturismelor.

              Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 28 adrese, iar prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la 17 adrese. Polițiștii locali au participat la aplanarea a 9 conflicte.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 258 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 112 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 21.365 lei.

                 Astfel au fost întocmite:

  • 12 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
  • 33 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
  • 2 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
  • 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
  • 53 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
  • 14 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

                    Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:

  1. Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică în timp ce executau serviciul de menținere a ordinii publice în Piața Nicolina au identificat un bagaj suspect, iar în urma controlului efectuat asupra bagajului sau fost găsite un număr de 35 pachete țigări, diferite mărci produse în Republica Moldova. Valoarea acestora este de aproximativ 525 lei. Având în vedere că nimeni nu a revendicat bagajul, acesta a fost predat la Secția 5 Poliție.
  2. Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 900 lei, numitului C.V., întrucât a parcat voluntar autovehiculul proprietate personală pe spațiu verde aferent șos. Nicolina nr. 43.
  3. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului S.N., întrucât a provocat scandal în incinta Căminului Decebal.
  4. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal  de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 435 lei și 2 puncte penalizare, numitei C.N., întrucât a a oprit voluntar neregulamentar la mai putin de 25 metri de stația de autobuz C.T.P., stânjenind accesul autobuzelor.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 30.05.2022

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 02.11.2020

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 31 ianuarie 2023

Conducere
Sari la conținut