În perioada 26-28.03.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate, acțiuni pentru prevenirea faptelor antisociale, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, zona piețelor agroalimentare unde frecvent se produc aglomerări de persoane și vehicule.
Polițiștii locali alături de toate instituțiile subordonate Primăriei Municipiului Iași au acționat în scopul diminuării răspândirii virusului SARS-COV-2, astfel au sprijinit lucrători din cadrul C.T.P. Iași pentru efectuarea campaniei de verificare a călătorilor cu privire la necesitatea și obligativitatea purtării corespunzătoare a măștii de protecție, au colaborat cu lucrătorii din cadrul Eco-Piața.
În perioada desfășurării campaniei „Curățenia de primăvară pe arterele din municipiul Iași”, în zilele premergătoare salubrizării carosabilului, polițiștii locali au distribuit fly-ere informaționale atât la scările blocurilor, cât și pe parbrizele autoturismelor.
Prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Iași, polițiștii locali au fost dirijați la 57 adrese, iar prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași au fost dirijați la 21 adrese. Polițiștii locali au participat la aplanarea a 19 conflicte.
În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 588 persoane, iar în urma constatărilor directe au întocmit 280 procese-verbale de constatare a contravenției, iar la stabilirea sancțiunii au în vedere aplicarea acestora în mod gradual, valoarea amenzilor fiind în cuantum de 68.025 lei.
Astfel au fost întocmite:
- 60 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- 69 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
- 6 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români;
- 1 proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață;
- 82 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Hotărârilor de Consiliu Local Iași;
- 62 procese-verbale de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
- o faptă de natură penală.
Exemple de infracțiuni/sancțiuni contravenționale:
- Patrula mixtă, formată din polițiști locali din cadrul Serviciului 1 Ordine Publică și polițist din cadrul Secției 1 Poliție – Poliția Municipiului Iași, a depistat o persoană care circula cu un autovehicul pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat. Cercetările continuă în cadrul Secției 1 Poliție – Poliția Municipiului Iași.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 500 lei, numitului I.S., întrucât a fost depistat circulând în afara locuinței în intervalul orar 00-05.00, fără declarație pe proprie răspundere cu motivul deplasării.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitei T.L., întrucât apela la mila trecătorilor pe Bdul Ștefan cel Mare și Sfânt.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform H.C.L. Iași nr. 54/ lei2020 pentru reglementarea normelor privind gospodărirea și instaurarea unui climat de ordine și curățenie în municipiul Iași, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 1.000 lei, numitului S.S., întrucât fost depistat oferind spre vânzare produse agricole, fără a deține autorizație emisă de Primăria Municipiului Iași.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 Ordine Publică au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, stabilind drept sancțiuni amenzi în valoare de câte 1.100 lei, numiților M.M. și M.N, întrucât au fost depistați în jurul orei 22.40, pe str. Gh. Doja, în timp ce consumau băuturi alcoolice și nu dețineau declarație pe proprie răspundere cu privire la motivul deplasării, necesară în intervalul orar 22.00-05.00.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 200 lei, numitului A.C., întrucât apela la mila trecătorilor în fața Grădiniței nr. 10, deși apt de muncă.
- Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au întocmit proces-verbal de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, stabilind drept sancțiune o amendă în valoare de 580 lei și 3 puncte penalizare, numitei C.D., întrucât a staționat neregulamentar, cu autoutilitara pe banda de circulație a str. Armeană.