Comunicate de presă

Comerţul ilicit în atenţia poliţiştilor locali

Ţinând cont de faptul că în luna octombrie cu ocazia desfăşurării ,,Sărbătorilor Iaşului”, pe raza municipiului Iaşi, s-au desfăşurat activităţi comerciale în diferite locaţii, poliţiştii locali au intensificat acţiunile de control pentru asigurarea unui comerţ civilizat cu respectarea prevederilor legale.
Cu această ocazie, de la începutul lunii octombrie, în cadrul verificărilor efectuate, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la sancţionarea contravenţională a 203 persoane cu amenzi în valoare totală de 44.505 lei.
Dintre acestea, 85 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 35.000 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Menţionăm faptul că potrivit actului normativ menţionat, la data controlului, persoanele în cauză exercitau acte de comerţ de natura celor prevăzute în Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea condiţiilor stabilite prin lege, comercializau bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită, în condiţiile legii, vindeau ambulant mărfuri în alte locuri decît cele autorizate de primării sau prefecturi, efectuau acte sau fapte de comerţ cu bunuri a căror provenienţă nu poate fi dovedită, în condiţiile legii.
De asemenea, 71 de sancţiuni cu valori cuprinse între 100 şi 1.000 lei, au fost aplicate conform O.G. nr. 99/2000, privind comercializarea produselor si serviciilor de piaţă fără a deţine autorizaţie în acest sens.
În plus, lucrătorii instituţiei noastre au acţionat şi în imediata apropiere a pieţelor agroalimentare, ocazie cu care au sancţionat contravenţional 47 de persoane cu amenzi în valoare de 1.805 lei, conform H.C.L.M. Iaşi nr. 167/1998, privind exercitarea de acte de comerţ, cu vădită intenţie de a se sustrage de la plata taxelor legale.
Pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool, tutun, etc.), care au făcut obiectul contravenţiei

Informatii de interes

Conducător de moped sub influența băuturilor alcoolice depistat de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA

COMUNICAT

PC DATA PC DATA

Suspect de furt reținut de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA
Sari la conținut