Comunicate de presă Galerie foto

Concursul judeţean ,,Micul pieton’’ la ediţia a XXI-a

La data de 31.03.2017, începând cu orele 09:00, la Palatul Copiilor s-a desfăşurat faza finală a concursului judeţean Micul Pieton, la care Poliţia Locală este coorganizator alături de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Grădiniţa nr. 13, cu Program Prelungit.
În cadrul acestei competiţii peste 370 de copii, prin programe artistice şi-au etalat cunoştinţele dobândite pe parcursul anului şcolar cu privire la semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere.
Acest proiect la care s-au implicat aproximativ 50 de cadre didactice şi poliţiştii locali a avut ca scop familiarizarea micilor pietoni cu regulile rutiere ce trebuie respectate când se deplasează spre grădiniţă sau alte locaţii. Având în vedere faptul că pe timpul competiţiei, micuţii au demonstrat că au dobândit cunoştinţele necesare pentru a fi buni pietoni, poliţiştii locali au oferit diplome tuturor participanţilor și eliberat câte un ,,Permis de bun pieton”.
De asemenea, în urma protocoalelor de colaborare încheiate între instituţia noastră şi peste 40 de unităţi de învăţământ, poliţiştii locali continuă activităţile educativ-preventive pe teme de prevenire a faptelor antisociale, cunoaşterea şi respectarea legilor, conduita elevilor în mediul şcolar şi social, precum şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Informatii de interes

Acțiuni pentru sancționarea conducătorilor auto care staționează în stațiile mijloacelor de transport public în comun

PC DATA PC DATA

Acțiuni în vederea asigurării unui comerț legal în Piața Dacia

PC DATA PC DATA

Teri minori internați la Centrul de Primire a Copiilor în Regim de Urgență Iași

PC DATA PC DATA
Sari la conținut