Comunicate de presă

Depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice și fără a deţine permis de conducere

La data de 18 iunie 2015, în jurul orelor 19:00, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţa Circulaţiei, care executau serviciul de fluidizare a traficului rutier în zona străzii Vasile Lupu, s-au sesizat cu privire la o persoană care se deplasa cu un moped fără a purta cască de protecție. Lucrătorii instituției noastre au procedat la oprirea conducătorului mopedului, ocazie cu care a reieşit faptul că se numeşte Ș. V. de 48 ani, domiciliat în judeţul Iași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și emana halenă alcoolică.

In acest sens, la faţa locului a fost solicitat un echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere și în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cazul a fost preluat de către reprezentanții Poliție Rutiere pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.

De asemenea, pe parcursul zilei de 18 iunie 2015, polițiștii locali au aplicat 147 de sancțiuni contravenționale în valoare de 24.225 lei.

 

Informatii de interes

Poliţiştii locali mobilizați pentru a acorda sprijin persoanelor defavorizate

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 23.08.2019

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali acţionează în pieţele agroalimentare

PC DATA PC DATA
Sari la conținut