Comunicate de presă

Fals controlor R.A.T.P. reţinut de către poliţiştii locali

La data de 15 septembrie 2013, în jurul orelor 14:00, doi poliţişti locali care se deplasau cu un mijloc de transport în comun, aflaţi în timpul liber, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană solicita călătărilor legitimaţiile de transport fără a face dovada că este angajat R.A.T.P.. În aceste împrejurări, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la interceptarea persoanei şi la solicitarea agenţilor de a se legitima aceasta a refuzat să ofere date cu privire la identitate, având un comportament violent la adresa poliţiştilor locali şi a persoanelor aflate în autobuz.
Poliţiştii locali au procedat la imobilizarea persoanei care a fost condusă la sediul Poliţiei Locale şi în urma legitimării a reieşit faptul că se numeşte I.A., de 44 ani, domiciliat în judeţul Iaşi şi nu este angajat la R.A.T.P. Iaşi. Persoana menţionată a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei conform Legii nr. 61/1991, rep., pentru provocare de scandal şi adresare de injurii.
Pentru comportamentul violent manifestat faţă de poliţiştii locali, lucrătorii Secţiei a V-a Poliţie au întocmit acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj, verificările fiind preluate de către procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Informatii de interes

Polițiștii locali mobilizați pentru buna desfășurare a evenimentelor cultural-religioase

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 05.06.2020

PC DATA PC DATA

ANUNȚ PENTRU ÎNCEPEREA ACTIVITĂȚII DE VOLUNTARIAT ÎN CADRUL POLIȚIEI LOCALE IAȘI

Conducere
Sari la conținut