Comunicate de presă

Fapte de natură contravențională constatate de către polițiștii locali la data de 28.07.2015

La data de 28 iulie 2015, polițiștii locali au aplicat 144 de sancțiuni contravenționale în valoare de 22.455 lei. Dintre acestea, 26 de sancțiuni cu valori cuprinse între 100 și 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 61 / 1991, privind nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 29 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași. De asemenea, lucrătorii instituției noastre au acționat pentru fluidizarea traficului rutier, ocazie cu care 34 de conducători auto, care nu au respectat semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere au fost sancționați contravențional, conform OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Exemple sancțiuni contravenționale:
1. Numitul T. P., de 55 ani, domiciliat în municipiul Iași, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, deoarece a fost depistat pe esplanada C. Negri, în timp ce consuma băuturi alcoolice;
2. Numitul C. G., de 23 ani, domiciliat în județul Iași, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 210 lei și două puncte penalizare, conform OUG nr. 195/20002, privind circulația pe drumurile publice, deoarece a circulat cu autoturismul dinspre strada Mitropolit Varlaam spre bulevardul Socola, fără a respecta semnificația indicatorului rutier ,, Accesul interzis”;
3. Numitul B. I., de 48 de ani, domiciliat în județul Iași, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 50 lei, conform O.U.G. nr. 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, deoarece în urma legitimării a reieșit faptul că are actul de identitate expirat din data de 13.11.1999;
4. Numitul D. M., de 20 ani, domiciliat în municipiul Iași, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 150 lei, conform H.C.L.M. Iași nr. 338/2006, privind Regulamentul de organizare și funcționare a spațiilor de joacă pentru copii, deoarece a fost depistat în parcul de joacă pentru copii situat pe strada Vasile Lupu, nr. 110, în timp ce utiliza echipamentele de joacă fără a respecta limita de vârstă inscripționată pe panoul de informare

Informatii de interes

Acțiuni pentru fluidizarea traficului rutier cu ocazia desfășurării Sărbătorilor Iașului

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 17.03.2020

PC DATA PC DATA

Minor depistat de poliţiştii locali în cadrul activităţilor specifice

PC DATA PC DATA
Sari la conținut