Comunicate de presă

Nerespectarea normelor de convieţuire socială în atenţia poliţiştilor locali

Poliţiştii locali au continuat şi la sfârşitul săptămânii trecute acţiunile specifice desfăşurate pe raza municipiului Iaşi în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică şi respectarea normelor de convieţuire socială.
Cu această ocazie, în perioada 14-16 iunie 2013, în cadrul acţiunilor de prevenire, lucrătorii instituţiei noastre au aplicat 49 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, conform Legii nr 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, provocare de scandal, adresare de injurii, consum de alcool şi alte fapte de nerespectare a normelor de convieţuire socială.
De asemenea, poliţiştii locali au acţionat şi pentru respectarea prevederilor Hotărârilor de Consiliu Local, în atenţia noastră fiind în special menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi şi respectarea regulamentului de funcţionare a parcurilor de joacă pentru copii şi parcurile publice. În acest sens, 54 de persoane care nu s-au conformat prevederilor legale au fost sancţionate contravenţional.
În plus, lucrătorii instituţiei noastre au asigurat buna desfăşurare şi fluidizarea traficului rutier şi pietonal la evenimentele cultural-artistice şi religioase care s-au desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute.
Precizăm faptul că în perioada de referinţă, la nivelul instituţiei noastre au fost aplicate 190 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 30.865 lei.

Informatii de interes

Conducător auto ce avea permisul suspendat, depistat în trafic de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA

Sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 24-26 octombrie 2014

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali au restituit unei persoane poşeta uitată pe o bancă

PC DATA PC DATA
Sari la conținut