Comunicate de presă

Produse electrice și mecanice ridicate în vederea confiscării


La data de 27 decembrie 2017, în jurul orelor 09:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 5, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în zona Piața Agroalimentară Nicolina, au depistat un bărbat care încerca să comercializeze produse electronice și mecanice.
Lucrătorii instituției noastre au procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care a reieșit faptul că se numește P. F. A., de 51 ani, domiciliat în municipiul Timișoara, iar în urma verificărilor asupra acesteia, au fost găsite 130 de produse electrice și mecanice, dintre care: becuri, întrerupătoare, prelungitoare, pistoale de lipit, aparate de măsură, chei mecanice, clește mecanic, burghie, etc.
Având în vedere faptul că persoana menționată nu a putut justifica proveniența bunurilor, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări servicii ilicite. În plus, bunurile care au făcut obiectul contravenției au fost ridicate în vederea confiscării.

Informatii de interes

09 decembrie 2024 – BULETIN INFORMATIV

Conducere

Sancţiuni pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială

PC DATA PC DATA

Persoană condusă la Spitalul Universitar de Psihiatrie ,,Socola” Iași

PC DATA PC DATA
Sari la conținut