Comunicate de presă

Conducător de moped sub influența băuturilor alcoolice depistat de către polițiștii locali

În data de 28 decembrie 2017,în jurul orelor 23.30, polițiștii locali din cadrul Serviciului Poliție Locală 4, care efectuau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în zona bulevardului C. A. Rosetii, s-au sesizat cu privire la o persoană care circula cu un moped și avea un comportament deviant în trafic.
Polițiștii locali au trecut la legitimarea acestuia, ocazie cu care s-a constatat faptul că se numește C. B. V., în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Iași și în urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta emana halenă alcoolică.
Persoana a fost condusă la sediul Poliției Rutiere, iar în urma testării cu aparatul Drager, a reieșit o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cazul a fost preluat de către lucrătorii din cadrul Biroului Poliției Rutiere Iași pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun în acest caz.

Informatii de interes

Atenție, nu traversați prin locuri nepermise!

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 15.04.2020

PC DATA PC DATA

Minor identificat în timp ce vagabonda pe strazile din municipiul Iași

PC DATA PC DATA
Sari la conținut