Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 12 septembrie 2014

1.Numitul F. D., de 40 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 100 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, deoarece a fost depistat pe strada Muşatini, în timp ce consuma băuturi alcoolice;
2. Numita C. E., de 43 ani, domiciliată în municipiul Iaşi, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 50 lei, conform O.G., nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, deoarece în urma legitimării efectuate s-a constatat faptul că deţine un act de identitate cu termenul de valabilitate expirat;
3.Numitul I. I., de 39 ani, domiciliat în judeţul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, deoarece a fost depistat în Piaţa Agroalimentară Nicolina în timp ce comercializa ţigarete provenite din Republica Moldova. În plus, ca măsură complementară, 800 de ţigarete care au făcut obiectul contravenţiei au fost ridicate în vederea confiscării;.
4. Numita C. M., de 19 ani, domiciliată în judeţul Neamţ, a fost sancţionată contravenţional conform OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 180 lei şi două puncte penalizare, deoarece a condus autoturismul marca Skoda, pe strada Cuza Vodă, fără a respecta semnificaţia indicatorului rutier ,,Accesul interzis”.
În acelaşi context, ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii locali au aplicat 67 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 5.330 lei.

Informatii de interes

Sancționat pentru depozitarea molozului pe domeniul public

PC DATA PC DATA

În atenția conducătorilor auto

PC DATA PC DATA

Peste 200 de sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 31.07 – 02.08.2015

PC DATA PC DATA
Sari la conținut