Comunicate de presă

Scandalagii sancţionaţi de către poliţiştii locali

În perioada 24- 26 decembrie 2012, poliţiştii locali au acţionat cu efective mărite pe străzile municipiului Iaşi, având ca obiectiv asigurarea unui climat de siguranţă publică şi rspectarea normelor de convieţuire socială cu ocazia sărbătorii Crăciunului.

Cu această ocazie, în perioada de referinţă, lucrătorii instituţiei noastre au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.800 lei. Dintre acestea, majoritatea au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991, rep.,  cu privire la fapte de tulburare a liniştii publice şi provocare de scandal. Conform  actului normativ menţionat, persoanele în cauză au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale cu valori cuprinse între 200 şi 1.000 lei. De asemenea, în atenţia poliţiştilor locali a fost şi respectarea normelor de convieţuire socială în mijloacele de transport public în comun, ocazie cu care 5 persoane care tulburau liniştea călătorilor şi provocau scandal au fost sancţionaţi contravenţional şi coborâţi din mijloacele de transport.

În zilele următoare, poliţiştii locali vor continua acţiunile cu efective mărite în cartierele din municipiul Iaşi şi pieţele agroalimentare pentru a preveni  comiterea de fapte antisociale şi comerţul ilicit.

Informatii de interes

Conducător auto cu permisul suspendat depistat la volan de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA

Poliţiştii locali au restituit unei persoane poşeta uitată pe o bancă

PC DATA PC DATA

Polițiștii locali mobilizați pentru buna desfășurare a evenimentelor cultural-artistice

PC DATA PC DATA
Sari la conținut