Comunicate de presă

Acţiuni pentru respectarea normelor de convieţuire socială

În perioada 22-14 martie 2013, poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică, identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă ordinea şi liniştea publică.
Astfel, în perioada menţionată, în cadrul acţiunilor de prevenire, lucrătorii instituţiei noastre au aplicat 56 de amenzi, cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, ca urmare a nerespectării Legii 61/1991, privind tulburarea liniştii publice, provocare şi participare la scandal, precum şi consum de alcool în locurile publice.
Precizăm faptul că de la începutul lunii martie, conform actului normativ menţionat, poliţiştii locali au aplicat 450 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 80.000 lei. Aceste măsuri s-au impus ca urmare a constatării faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice în urma acţiunilor specifice desfăşurate de către lucrătorii instituţiei noaste în zona esplanadelor, aleilor dintre blocuri, dar şi zona cluburilor de noapte situate în centrul oraşului.

Informatii de interes

Sancţionaţi pentru consum de băuturi alcoolice în locurile publice

PC DATA PC DATA

Activități desfășurate la data de 17.11.2015

PC DATA PC DATA

Acţiuni pentru prevenirea comerţului ilicit în pieţele agroalimentare

PC DATA PC DATA
Sari la conținut