Comunicate de presă

Acţiuni preventive în cartiere

În perioada 06-08 septembrie 2013, poliţiştii locali au continuat acţiunile preventive în cartierele din municipiulul Iaşi în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică şi respectarea normelor de convieţuire socială.
Astfel, în perioada de referinţă, în cadrul acţiunilor desfăşurate, lucrătorii instituţiei noastre au avut în atenţie locaţiile unde sunt indicii şi sesizări cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, consum de alcool şi nerespectarea normelor de curăţenie. Cu această ocazie, poliţiştii locali au procedat la legitimarea a peste 600 de persoane şi aplicat 213 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 27.825 lei.
Dintre acestea, 56 de amenzi cu valori cuprinse între 100 şi 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
În atenţia poliţiştilor locali a fost şi respectarea prevederilor H.C.L.M. Iaşi, nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei în municipiul Iaşi, ocazie cu care 28 de persoane au fost sancţionate contravenţional.

Informatii de interes

Țigarete ridicate în vederea confiscării

PC DATA PC DATA

Sancțiuni contravenționale aplicate pentru respectarea normelor de conviețuire socială

PC DATA PC DATA

Peste 2.600 de sancțiuni contravenționale aplicate în luna septembrie

PC DATA PC DATA
Sari la conținut