Buletin informativ

Buletin informativ din data de 06.01.2022

             În ziua de 05.01.2022, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

             Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun și zona piețelor agroalimentare.

               Pe lângă activitățile de asigurare a ordinii și siguranței publice, polițiștii locali au intervenit la 30 sesizări primite de la cetățenii municipiului (tulburarea ordinii și liniștii publice, blocare locuri de parcare închiriate, staționări neregulamentare, animale lăsate în libertate, incinerare deșeuri ș.a.), servicii subordonate Primăriei Municipiului Iași (mutare autovehicule care îngreunează lucrări tehnico-edilitare) și prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 163 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 94 procese-verbale. Sancțiunile au fost aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind de 22.395 lei.

              Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 20 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 au aplicat măsurile legale, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 200 lei, unui bărbat care se afla într-un imobil de pe str. Cuza-Vodă și asculta muzică la intensitate ridicată. Acest fapt a deranjat pe alți locuitori din imobil;
  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 au aplicat măsurile legale, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 500 lei, unui bărbat care a provocat scandal în zona str. Cerna.

              Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 37 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002), dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 au sancționat un conducător auto, cu suma de 290 lei și 2 puncte penalizare, întrucât nu a respectat semnificația indicatorului „Oprirea Interzisă”.

               În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat 33 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale în cazul a 5 tineri care au fost depistați în timp ce loveau cu picioarele coșurile de colectare a gunoiului stradal. Cuantumul amenzii este de 1.500 lei/persoană, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020.

               La alte acte normative avute în competență, polițiștii locali au întocmit un număr de 4 procese-verbale de constatare a contravenției, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism. Afișaj Stradal au aplicat măsurile legale unei persoane, întrucât a construit o platformă betonată fără a deține autorizație de construire. Cuantumul amenzii 1.000 lei, conform Legii nr. 50/1991.

 Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai utilă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047,

disponibile 24/24 ore.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 29.04.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 18 aprilie 2023

Conducere

Buletin informativ din data de 10.05.2021

PC DATA PC DATA
Sari la conținut