Buletin informativ

Buletin informativ din data de 09.11.2021

            În ziua de 08.11.2021, polițiștii locali au întreprins activități de distribuire fly-ere pentru informarea cetățenilor municipiului Iași cu privire la activitățile desfășurate pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru diminuarea răspândirii virusului SARS-COV-2.

           Acțiunile de informare au vizat stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor aparținând C.T.P. Iași, mijloacele de transport în comun și zona piețelor agroalimentare.

             Pe lângă activitățile de asigurare a ordinii și siguranței publice, polițiștii locali au fost dirijați la 43 sesizări primite de la cetățenii municipiului (tulburarea ordinii și liniștii publice, blocare locuri de parcare închiriate, staționări neregulamentare, animale lăsate în libertate, incinerare deșeuri ș.a.), servicii subordonate Primăriei Municipiului Iași (mutare autovehicule care îngreunează lucrări tehnico-edilitare) și prin Dispeceratul Poliției Municipiului Iași.

               În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii locali au legitimat 186 persoane, iar pentru încălcarea legislației au întocmit 76 procese-verbale. Sancțiunile au fost aplicate gradual, în funcție de gravitatea faptei, cuantumul acestora fiind de 15.225 lei.

              Pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice s-au aplicat un număr de 7 sancțiuni (Legea nr. 61/1991), dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Intervenții au aplicat măsurile legale, conform Legii nr. 61/1991, stabilind o amendă în valoare de 100 lei, unui bărbat care a fost depistat în Parcul Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, în timp ce consuma băuturi alcoolice .

               Traficul rutier și pietonal se află în atenția polițiștilor locali, fiind prezenți în zonele predispuse aglomerării și blocajelor rutiere.  Pe linie rutieră au fost întocmite un număr de 87 procese-verbale de constatare a contravenției, conform O.U.G. nr. 195/2002, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației au sancționat un conducător auto cu amendă în valoare de 580 lei și 3 puncte penalizare, întrucât a staționat neregulamentar în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;

               În scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță publică, pe timpul patrulării, polițiștii locali au mai aplicat un număr de 27 sancțiuni prevăzute de hotărârile adoptate de Consiliul Local al Municipiului Iași, dintre care exemplificăm:

  • polițiștii locali din cadrul Serviciului 6 au aplicat măsurile legale, conform H.C.L. Iași nr. 54/2020, stabilind o amendă în valoare de 2.000 lei, unui bărbat care a aruncat pe domeniul public reziduuri provenite de la demolarea unei sobe.

 

               În contextul creșterii alarmante a numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS-COV-2, polițiștii locali au aplicat o sancțiune, conform Legii nr. 55/2020.

             Faptă de natură penală:

              Polițiștii locali din cadrul Serviciului 2 au depistat, în parcarea Cimitirului Evreiesc, doi tineri care aveau asupra lor un grinder în interiorul căruia se afla un produs vegetal mărunțit și doi muguri de culoare verde-oliv. Cercetările continuă în cadrul structurilor specializate ale M.A.I.

 

 Poliția Locală Iași se implică permanent în soluționarea problemelor semnalate de cetățenii comunității, iar pentru o mai utilă colaborare, vă facem cunoscute numerele de telefon ale Dispeceratului Poliției Locale Iași, respectiv 0232/232.099 și 0232/234.047,

disponibile 24/24 ore.

Informatii de interes

Buletin informativ din data de 04.01.2022

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 13.04.2021

PC DATA PC DATA

Buletin informativ din data de 26.01.2022

PC DATA PC DATA
Sari la conținut