Comunicate de presă

Poliţiştii locali continuă acţiunile pentru intrarea în legalitate a persoanelor cu acte de identitatea expirate

În urma protocolului de colaborare încheiat între instituţia noastră şi Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi, poliţiştii locali continuă acţiunile desfăşurate în cartierele din municipiul Iaşi, pentru identificarea şi înştiinţarea persoanelor cu privire la punerea în legalitate pe linia actelor de identitate, conform O.U.G. nr. 97/2005.
În această perioadă poliţiştii locali desfăşoară activităţi de înştiinţare a peste 2.850 de persoane care în perioada 01.01 – 01.04.2013, le-au expirat actul de identitate sau minori care au împlinit 14 ani şi nu s-au pezentat la Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor Iaşi pentru a intra în legalitate.
Precizăm faptul că de la începutul anului, lucrătorii instituţiei noastre au procedat la informare a peste 4.800 de persoane care în anii precedenţi le-au expirat actele de identitate.
De asemenea, pe parcursul acestui an, poliţiştii locali au aplicat 1.150 de sancţiuni contravenţionale, cu valori cuprinse între 40 şi 80 lei conform O.U.G. nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. În cauză au fost persoanele care nu s-au conformat prevederilor legale şi nu au făcut demersuri pentru a-şi face cărţi de identitate.

Informatii de interes

Peste 400 de sancţiuni contravenţionale aplicate într-o săptămână

PC DATA PC DATA

Peste 50 de polițiști locali mobilizați la stadionul Emil Alexandrescu

PC DATA PC DATA

Depistat de către polițiștii locali după ce a spart un autoturism

PC DATA PC DATA
Sari la conținut