Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate în perioada 07 – 09.08.2015

În perioada 07 – 09.08.2015, polițiștii locali au aplicat 193 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.410 lei. Dintre acestea, 40 de sancțiuni cu valori cuprinse între 100 și 1.500 lei, au fost aplicate conform Legii nr. 61 / 1991, privind nerespectarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățeniei pe raza municipiului Iași. De asemenea, lucrătorii instituției noastre au acționat pentru fluidizarea traficului rutier, ocazie cu care 41 de conducători auto, care nu au respectat semnificația indicatoarelor și marcajelor rutiere au fost sancționați contravențional, conform OUG nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Exemple sancțiuni contravenționale:
1. Numitul A. G., de 36 ani, domiciliat în județul Iași, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, deoarece a fost depistat pe bulevardul Nicolae Iorga, în timp ce consuma băuturi alcoolice și adresa injurii și expresii jignitoare la adresa persoanelor care tranzitau zona;
2. Numita T. R., de 20 ani, domiciliată în județul Iași, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 190 lei, conform H.C.L.M. Iași nr. 172/2002, privind gospodărirea și menținerea curățenie pe raza municipiului Iași, deoarece a fost depistată în parcul Teatrului Național, în timp ce consuma semințe de floarea soarelui și arunca cojile pe jos;
3. Numitul D. G., de 24 de ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 210 lei și două puncte penalizare, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, deoarece a oprit autoturismul în sensul giratoriu situat în Rond Agronomie, fără a respecta semnificația indicatorului rutier ,, Oprirea interzisă”;

Informatii de interes

Minoră plecată din Centrul de Plasament Veniamin Costachi, gasită de către polițiștii locali

PC DATA PC DATA

Persoană depistată în timp ce sustrăgea arbuști de pe domeniul public

PC DATA PC DATA

Acțiuni pentru menținerea curățeniei pe străzile din municipiul Iași

PC DATA PC DATA
Sari la conținut