Comunicate de presă

Sancţiuni contravenţionale aplicate la data de 29 octombrie 2014

1.Numitul P. E., de 35 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, deoarece a fost depistat pe strada Ciric în timp ce adresa cuvinte şi expresii jignitoare altei persoane;
2.Numitul N. I., de 61 ani, domiciliat în judeţul Caraş-Severin, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, deoarece a fost depistat în Piaţa Agroalimentară Nicolina în timp ce transporta ţigarete provenite din Republica Moldova fără a putea dovedi provenienţa acestora în condiţiile actului normativ menţionat. În plus, ca măsură complementară, 200 de ţigarete care au făcut obiectul contravenţiei au fost ridicate în vederea confiscării;
3. Numitul G. C., de 27 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional conform OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu amendă în valoare de 360 lei şi trei puncte penalizare deoarece a staţionat neregulamentar cu autoturismul marca Ford în intersecţia dintre strada Oastei cu bulevardul Carol I;
4. Numitul L. E., de 53 ani, domiciliat în municipiul Iaşi, a fost sancţionat contravenţional conform H.C.L.M. Iaşi nr. 172/2002, privind gospodărirea şi menţinerea curăţeniei pe raza municipiului Iaşi, cu amendă în valoare de 360 lei, doarece a fost depistat pe aleea Tudor Neculai în timp ce depozita pe domeniul public ambalaje din carton şi plastic.
În acelaşi context, ca urmare a activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii locali au aplicat 69 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.980 lei.

Informatii de interes

Bunurile care pot fi valorificate se sustrag şi pe timpul zilei

pol41ti*&

Conducător auto depistat sub influenţa băuturilor alcoolice

PC DATA PC DATA

BULETIN INFORMATIV DIN 14.04.2020

PC DATA PC DATA
Sari la conținut